Vanatorul - factor de echilibru ecologic
Asa cum bine stim, legatura dintre om si natura a existat din vremuri imemoriabile, luand nastere o data cu aparitia stramosului nostru pe Planeta Albastra si va dainui atata timp cat Homo sapiens isi va purta pasii pe Terra, relatia om-natura imbracand - in decursul mileniilor - diferite forme.
Astfel, omul din zorii aparitiei sale pe Pamant facea parte integranta din natura, care ii oferea variatele ei produse, dar in acelasi timp ii impunea si toate legile ei aspre.
Daca natura din jurul lui era imbelsugata, omul se infrupta fara zabava din bunatati; daca era sterp cornul imbelsugarii, pe ani, pe anotimpuri, strabunicul nostru flamanzea, ingheta, suferea, se stingea neputincios.
Era fiu si rob al naturii.
Dar iata ca, dupa scurgerea unor bune milenii, robul de odinioara a apucat sa prinda catuse tot mai stranse celui care il stapanea, omul reusind sa smulga de la natura cele trebuincioase lui, in cantitati din ce in ce mai insemnate.
Descopera camarile tainice ale bogatiilor naturale, sfarama zavoarele si rapeste rezervele, ii dibuieste buna parte din legile datatoare de putere si le indreapta spre slujirea lui, ca sa domine pe aceea careia initial ii era sclav.
La apogeul inaltarii omului ca stapan atotputernic, natura este nevoita sa se apere, primejduita tot mai mult, mai saracita, mai epuizata, dezarmata.
Din fericire insa, omul zilelor noastre a inceput sa-si dea seama - chiar daca este in ceasul al doisprezecelea - ca de fapt tot ce are provine de la buna lui mama-natura. Si-a adus aminte si de ziua de maine si a inteles ca ducand inainte, fara sa gandeasca, pradaciunea pe care a inceput-o, secatuieste izvorul propriei sale existente.
Ingamfat de puterea lui, a reusit totusi sa inteleaga ca daca el poate sa distruga, puterile lui nu ajung si nu vor reusi in veci sa ridice din nefiinta nici cea mai neinsemnata vietate a naturii, pe care orbirea lui vremelnica a starpit-o.
Azi mijesc perspectivele din ce in ce mai certe ale unei noi relatii om-natura, ale unei noi epoci la care cu totii avem obligatia sa punem umarul: epoca protejarii naturii. In om s-a trezit constiinta latenta, ca el, cu toata superioritatea fata de celelalte fiinte ale Pamantului, este totusi numai o particica a grandioasei naturi, leaganul si casa existentei lui.
Important este adevarul ca miscarea ecologista se afla intr-o benefica crestere pe plan national si mondial, cu vizibile rezultate imbucuratoare.
Drept urmare, omul-iubitor al naturii, in primul rand, a declansat actiunea de regenerare sistematica a padurilor, de ocrotire a naturii prin infiintarea de parcuri naturale, rezervatii faunistice, dendrologice, peisagistice si multe alte forme asemanatoare de protejare, masurile privind protectia mediului ambiant, ocupand - in ultimele decenii - un loc de frunte atat la noi, cat si aiurea.
Incercand sa argumentez in mod convingator faptul ca omul contemporan sprijina efectiv natura, am ales cateva exemple relevante din domeniul atat de drag noua vanatorilor, acela al gospodaririi rationale a terenurilor de vanatoare.
Asadar, omul-vanator, in special cel profesionist, dar si vanatorul sportiv, este dator si poate sa depuna eforturi din ce in ce mai numeroase si mai eficiente pentru mentinerea si chiar ridicarea efectivelor de vanat la nivelul corespunzator, cantitativ si calitativ.
Concret, omul-vanator trebuie sa se preocupe de executarea lucrarilor de amenajare a terenului de vanatoare, de imbogatire a vegetatiei prin plantarea de arbori si arbusti specifici zonei si vanatului, crearea si intretinerea ogoarelor de hrana pentru vanat, popularea sau repopularea cu vanat si asa mai departe.
In perioada de restriste, in lunile de iarna, omul-vanator este obligat sa intervina cu hrana atat de necesara, sa o transporte si sa o aseze in punctele frecventate de vanat, in locurile special amenajate, in hranitori.
Totodata, in ideea protejarii vanatului util, omul-vanator trebuie sa desfasoare o actiune de combatere a pradatoarelor, nepermitand inmultirea necontrolata a acestora.
Braconajul, din pacate ajuns la dimensiuni neintalnite pe plan national, produce mari pagube in efectivele de vanat, datorita mentinerii si intensificarii unor cauze obiective: eficienta redusa a legii vanatorii in vigoare; numarul redus, slaba dotare tehnica si insuficientul sprijin din partea organelor in drept, al personalului de vanatoare din teren: numarul ridicat al vanatorilor lipsiti de etica vanatoreasca elementara si multe altele, ingreuneaza considerabil lupta omului-vanator de tinuta etica corespunzatoare, constientizat, in stavilirea braconajului.
Speranta vanatorilor, ca si cea a tuturor iubitorilor naturii, este mult asteptata lege a fondului cinegetic, care - nadajduim - se va vota si promulga intr-un viitor cat mai apropiat si va fi in sprijinul celor care militeaza pentru mentinerea bogatiei cinegetice din Romania, pentru practicarea unei vanatori sportive, corecte si rationale, in deplina concordanta cu imperativele ecologice.
Ing. Nic. STRAVOIU
Astfel, omul din zorii aparitiei sale pe Pamant facea parte integranta din natura, care ii oferea variatele ei produse, dar in acelasi timp ii impunea si toate legile ei aspre.
Daca natura din jurul lui era imbelsugata, omul se infrupta fara zabava din bunatati; daca era sterp cornul imbelsugarii, pe ani, pe anotimpuri, strabunicul nostru flamanzea, ingheta, suferea, se stingea neputincios.
Era fiu si rob al naturii.
Dar iata ca, dupa scurgerea unor bune milenii, robul de odinioara a apucat sa prinda catuse tot mai stranse celui care il stapanea, omul reusind sa smulga de la natura cele trebuincioase lui, in cantitati din ce in ce mai insemnate.
Descopera camarile tainice ale bogatiilor naturale, sfarama zavoarele si rapeste rezervele, ii dibuieste buna parte din legile datatoare de putere si le indreapta spre slujirea lui, ca sa domine pe aceea careia initial ii era sclav.
La apogeul inaltarii omului ca stapan atotputernic, natura este nevoita sa se apere, primejduita tot mai mult, mai saracita, mai epuizata, dezarmata.
Din fericire insa, omul zilelor noastre a inceput sa-si dea seama - chiar daca este in ceasul al doisprezecelea - ca de fapt tot ce are provine de la buna lui mama-natura. Si-a adus aminte si de ziua de maine si a inteles ca ducand inainte, fara sa gandeasca, pradaciunea pe care a inceput-o, secatuieste izvorul propriei sale existente.
Ingamfat de puterea lui, a reusit totusi sa inteleaga ca daca el poate sa distruga, puterile lui nu ajung si nu vor reusi in veci sa ridice din nefiinta nici cea mai neinsemnata vietate a naturii, pe care orbirea lui vremelnica a starpit-o.
Azi mijesc perspectivele din ce in ce mai certe ale unei noi relatii om-natura, ale unei noi epoci la care cu totii avem obligatia sa punem umarul: epoca protejarii naturii. In om s-a trezit constiinta latenta, ca el, cu toata superioritatea fata de celelalte fiinte ale Pamantului, este totusi numai o particica a grandioasei naturi, leaganul si casa existentei lui.
Important este adevarul ca miscarea ecologista se afla intr-o benefica crestere pe plan national si mondial, cu vizibile rezultate imbucuratoare.
Drept urmare, omul-iubitor al naturii, in primul rand, a declansat actiunea de regenerare sistematica a padurilor, de ocrotire a naturii prin infiintarea de parcuri naturale, rezervatii faunistice, dendrologice, peisagistice si multe alte forme asemanatoare de protejare, masurile privind protectia mediului ambiant, ocupand - in ultimele decenii - un loc de frunte atat la noi, cat si aiurea.
Incercand sa argumentez in mod convingator faptul ca omul contemporan sprijina efectiv natura, am ales cateva exemple relevante din domeniul atat de drag noua vanatorilor, acela al gospodaririi rationale a terenurilor de vanatoare.
Asadar, omul-vanator, in special cel profesionist, dar si vanatorul sportiv, este dator si poate sa depuna eforturi din ce in ce mai numeroase si mai eficiente pentru mentinerea si chiar ridicarea efectivelor de vanat la nivelul corespunzator, cantitativ si calitativ.
Concret, omul-vanator trebuie sa se preocupe de executarea lucrarilor de amenajare a terenului de vanatoare, de imbogatire a vegetatiei prin plantarea de arbori si arbusti specifici zonei si vanatului, crearea si intretinerea ogoarelor de hrana pentru vanat, popularea sau repopularea cu vanat si asa mai departe.
In perioada de restriste, in lunile de iarna, omul-vanator este obligat sa intervina cu hrana atat de necesara, sa o transporte si sa o aseze in punctele frecventate de vanat, in locurile special amenajate, in hranitori.
Totodata, in ideea protejarii vanatului util, omul-vanator trebuie sa desfasoare o actiune de combatere a pradatoarelor, nepermitand inmultirea necontrolata a acestora.
Braconajul, din pacate ajuns la dimensiuni neintalnite pe plan national, produce mari pagube in efectivele de vanat, datorita mentinerii si intensificarii unor cauze obiective: eficienta redusa a legii vanatorii in vigoare; numarul redus, slaba dotare tehnica si insuficientul sprijin din partea organelor in drept, al personalului de vanatoare din teren: numarul ridicat al vanatorilor lipsiti de etica vanatoreasca elementara si multe altele, ingreuneaza considerabil lupta omului-vanator de tinuta etica corespunzatoare, constientizat, in stavilirea braconajului.
Speranta vanatorilor, ca si cea a tuturor iubitorilor naturii, este mult asteptata lege a fondului cinegetic, care - nadajduim - se va vota si promulga intr-un viitor cat mai apropiat si va fi in sprijinul celor care militeaza pentru mentinerea bogatiei cinegetice din Romania, pentru practicarea unei vanatori sportive, corecte si rationale, in deplina concordanta cu imperativele ecologice.
Ing. Nic. STRAVOIU