Ce stiti despre pisica dumneavoastra?
In literatura de specialitate abunda o serie de date extrem de interesante cu privire la precizarea originii acestei mici feline si la rolul omului in destinul pisicii.
Asadar care este originea pisicii?
Cei mai numerosi autori afirma ca strabunica pisicii noastre domestice se trage din pisica salbatica provenind din Africa si Orientul Mijlociu.
Cine a cunoscut indeaproape frumusetea pisicilor obisiniene, nervozitatea pisicilor siameze, demnitatea pisicilor persane, nu se poate sa nu se fi indragostit de aceste mici vietati.
Despre pisica siameza se spune, si pe drept cuvant, ca este regina pisicilor, ea fiind crescuta la curtea regilor din SIAM, considerata proprietatea exclusiva a casei regale si care a fost adusa in Europa prin anul 1920.
Vechile documente situeaza Egiptul ca prima tara din lume in acre a fost domesticita pisica, ea bucurandu-se de o protectie speciala si de toate onorurile posibile.
Inaltata pe piedestalul divin, ea simbolizeaza dragostea, intelepciunea si maternitatea, fiind obiectul de veneratie al faraonilor.
Zeita lunii si a fecunditatii era reprezentata printr-un cap de pisica, in timp ce zeul soarelui era infatisat sub chipul unui motan.
Oricum Egiptul nu a fost singura tara care a domesticit si exploatat pisica.
Arabii o adorau, Coronul o idolatriza, iar musulmanii, care au considerat intotdeauna cainele ca un animal necurat si impur, au inceput sa respecte pisica … pentru ca si Mahomed iubea pisicile.
Europa a cunoscut pisicile mult mai tarziu.
Daca romanii si grecii nu au apreciat calitatile utilitare, au avut in schimb multa simpatie pentru calitatile ei afective si estetice.
O pisica provenind din sapaturile orasului Herculane face si astazi mandria muzeului de istorie naturala din Clement-Fervant, perfect conservata, avand inca mustatile intacte.
Egiptenilor le placea atat de mult pisicile, incat organizatiile secrete din Memfis si Teba aveau misiunea sa fure pisicile si sa le expedieze in Portul Pireu, ajuns celebru in acest comert.
De altfel, pe strazile oraselor grecesti se putea vedea in mod obisnuit oameni care ieseau la plimbare cu pisicile tinute in lesa.
In mare Imperiu Roman, pisicile erau insa proscrise.
Sub domnia lui Ptolomeu al XV-lea, un soldat roman a fost pur si simplu linsat pentru plimbarea unei pisici.
De-abia pe timpul reginei Cleopatra, pisicile au putut fi introduse si la Roma si admise in marile orase.
Din tarile occidentale, o singura tara a deschis usile si s-a grabit sa adopte pisica: Elvetia.
Salvarea pisicilor au fost insa … sobolanii.
O daca cu aparitia groaznicelor epidemii de ciuma, pisica s-a dovedit singura arma eficace care putea sa se opuna acestui flagel.
De la Marea Nordului si pana la Marea Adriatica, ca o explozie gigantica, toate tarile au inceput o goana nebuna dupa pisici.
Comertul cu pisici era la ordinea zilei.
Incurajate de guverne, tarile respective plateau achizitionarea pisicilor in aur, tariful variind in functie de greutate, varsta si performante.
In Anglia s-au promulgat legi severe destinate sa pedepseasca pe oricine ar fi indraznit sa omoare o pisica adulta.
In toata aceasta perioada de recunostinta si protectie o singura institutie s-a dezvoltat: Biserica!
Pentru aceasta institutie, pisica reprezenta un aliat al diavolului.
In Franta s-a declarat razboi pisicilor, ceea ce a condus la groaznicul macel din ziua Sfantului Ioan.
Multimea nebuna de fanatici religiosi facea un cerc mare de foc in mijlocul caruia ridicau un stalp de lemn.
Pisicile aruncate la picioarele stalpului, in mijlocul flacarilor, nu aveau alta scapare decat catararea pana in varful stalpului, unde erau arse de flacari.
Biserica si-a dat seama de utilitatea pisicilor de-abia dupa aparitia sobolanilor.
Un lucru nu mai poate fi contestat: pisica a patruns de mult in inima scriitorilor si artistilor.
Mari personalitati ca Richelieu, Paul Morand, Jean Cocteau, Leon Blum, Papa-Leon al XII iubeau pisicile, iar Ludovic al XV-lea avea motanul lui alb, care-l asista in fiecare dimineata.
Mari pictori cum au fost Peter Bruegel, Velasquez, Edouard Manet, Fragonard, Gustave Coubet au imortalizat prin panze celebre, imaginea pisicii.
Si dumneavoastra iubiti cititori, ocrotiti-o, oferindu-i un adapost si o ceasca de lapte sau o coada de peste ramasa de la masa voastra.
Amintiti-va, ca demult, foarte demult, era o mica printesa incoronata.
Si va asigur ca niciodata nu vi se va intampla o nenorocire cand prin fata dumneavoastra trece ca o umbra o biata pisica neagra…
Dr. Constantin MIHAILESCU
Asadar care este originea pisicii?
Cei mai numerosi autori afirma ca strabunica pisicii noastre domestice se trage din pisica salbatica provenind din Africa si Orientul Mijlociu.
Cine a cunoscut indeaproape frumusetea pisicilor obisiniene, nervozitatea pisicilor siameze, demnitatea pisicilor persane, nu se poate sa nu se fi indragostit de aceste mici vietati.
Despre pisica siameza se spune, si pe drept cuvant, ca este regina pisicilor, ea fiind crescuta la curtea regilor din SIAM, considerata proprietatea exclusiva a casei regale si care a fost adusa in Europa prin anul 1920.
Vechile documente situeaza Egiptul ca prima tara din lume in acre a fost domesticita pisica, ea bucurandu-se de o protectie speciala si de toate onorurile posibile.
Inaltata pe piedestalul divin, ea simbolizeaza dragostea, intelepciunea si maternitatea, fiind obiectul de veneratie al faraonilor.
Zeita lunii si a fecunditatii era reprezentata printr-un cap de pisica, in timp ce zeul soarelui era infatisat sub chipul unui motan.
Oricum Egiptul nu a fost singura tara care a domesticit si exploatat pisica.
Arabii o adorau, Coronul o idolatriza, iar musulmanii, care au considerat intotdeauna cainele ca un animal necurat si impur, au inceput sa respecte pisica … pentru ca si Mahomed iubea pisicile.
Europa a cunoscut pisicile mult mai tarziu.
Daca romanii si grecii nu au apreciat calitatile utilitare, au avut in schimb multa simpatie pentru calitatile ei afective si estetice.
O pisica provenind din sapaturile orasului Herculane face si astazi mandria muzeului de istorie naturala din Clement-Fervant, perfect conservata, avand inca mustatile intacte.
Egiptenilor le placea atat de mult pisicile, incat organizatiile secrete din Memfis si Teba aveau misiunea sa fure pisicile si sa le expedieze in Portul Pireu, ajuns celebru in acest comert.
De altfel, pe strazile oraselor grecesti se putea vedea in mod obisnuit oameni care ieseau la plimbare cu pisicile tinute in lesa.
In mare Imperiu Roman, pisicile erau insa proscrise.
Sub domnia lui Ptolomeu al XV-lea, un soldat roman a fost pur si simplu linsat pentru plimbarea unei pisici.
De-abia pe timpul reginei Cleopatra, pisicile au putut fi introduse si la Roma si admise in marile orase.
Din tarile occidentale, o singura tara a deschis usile si s-a grabit sa adopte pisica: Elvetia.
Salvarea pisicilor au fost insa … sobolanii.
O daca cu aparitia groaznicelor epidemii de ciuma, pisica s-a dovedit singura arma eficace care putea sa se opuna acestui flagel.
De la Marea Nordului si pana la Marea Adriatica, ca o explozie gigantica, toate tarile au inceput o goana nebuna dupa pisici.
Comertul cu pisici era la ordinea zilei.
Incurajate de guverne, tarile respective plateau achizitionarea pisicilor in aur, tariful variind in functie de greutate, varsta si performante.
In Anglia s-au promulgat legi severe destinate sa pedepseasca pe oricine ar fi indraznit sa omoare o pisica adulta.
In toata aceasta perioada de recunostinta si protectie o singura institutie s-a dezvoltat: Biserica!
Pentru aceasta institutie, pisica reprezenta un aliat al diavolului.
In Franta s-a declarat razboi pisicilor, ceea ce a condus la groaznicul macel din ziua Sfantului Ioan.
Multimea nebuna de fanatici religiosi facea un cerc mare de foc in mijlocul caruia ridicau un stalp de lemn.
Pisicile aruncate la picioarele stalpului, in mijlocul flacarilor, nu aveau alta scapare decat catararea pana in varful stalpului, unde erau arse de flacari.
Biserica si-a dat seama de utilitatea pisicilor de-abia dupa aparitia sobolanilor.
Un lucru nu mai poate fi contestat: pisica a patruns de mult in inima scriitorilor si artistilor.
Mari personalitati ca Richelieu, Paul Morand, Jean Cocteau, Leon Blum, Papa-Leon al XII iubeau pisicile, iar Ludovic al XV-lea avea motanul lui alb, care-l asista in fiecare dimineata.
Mari pictori cum au fost Peter Bruegel, Velasquez, Edouard Manet, Fragonard, Gustave Coubet au imortalizat prin panze celebre, imaginea pisicii.
Si dumneavoastra iubiti cititori, ocrotiti-o, oferindu-i un adapost si o ceasca de lapte sau o coada de peste ramasa de la masa voastra.
Amintiti-va, ca demult, foarte demult, era o mica printesa incoronata.
Si va asigur ca niciodata nu vi se va intampla o nenorocire cand prin fata dumneavoastra trece ca o umbra o biata pisica neagra…
Dr. Constantin MIHAILESCU